Dragostea in vremea holerei

Zilele astea, furnizorul de internet la care suntem abonati a decis sa nu ne mai "dea" nici un MB, asa ca nu ne-am putut conecta. Timpul pe care il petreceam navigand pe internet l-am inlocuit cu lectura unei carti pe care v-o recomand sa o cititi, daca nu ati facut-o pana acum: Dragostea in vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez. Auzisem de aceasta carte de la o prietena, acum vreo 3 ani, dar cred ca nu am fost suficient de pornita in a citi romanul. Tin sa "multumesc" lui ILINK (sa nu va abonati la acest furnizor de internet niciodata) ca mi-a dat ocazia sa ma avant in aceasta poveste frumoasa.
Doi tineri, Florentino Ariza si Fermina Daza se indragostesc, dar viata le rezerva cu totul altceva. Iubirea lui Florentino Ariza pentru Fermina este atat de puternica incat rezista mai bine de jumatate de secol in ciuda faptului ca fiecare isi vede de viata lui. La varsta de 76 de ani, Florentino ii declara Ferminei: "... am asteptat prilejul acesta mai bine de o jumatate de veac, ca sa-ti pot jura din nou fidelitate eterna si iubire de-a pururi vie." Dar nu va spun mai mult, sper doar ca v-am starnit interesul pentru lectura romanului, merita citit daca sunteti un/o romantic/a incurabil/a.
Povestea a fost ecranizata in 2008 de catre scenaristul Ron Harwood, asa ca cei care nu au rabdare sa citeasca, pot viziona filmul cu acelasi nume, desi sunt anumite stari sau ganduri ale personajelor pe care nu le veti identifica in film.

Culoarea dragostei

Il vad in fiecare zi trecand pe langa mine, salutandu-ma cu vocea lui suava care exprima blandetea, ii vad ochii lui de un albastru senin, il zaresc peste tot, pe strada il vad in alti oameni... oare ce se intampla cu mine? Il caut peste tot, nu mai am rabdare sa vina ziua de maine sa-l vad din nou, il visez sarutandu-ma neincetat, ii simt atingerea calda si rasuflarea parfumata, suntem amandoi intr-un izvor cu fericire, suntem intr-o stare euforica.

Dar... el nu ma intreaba nimic, nici macar ce mai fac, pare ca e doar el cu gandurile lui, cu problemele si framantarile din totdeauna. Deja stiu ca nu ma vrei ca iubita, o simt in raceala ta, iar eu inca mai sper ca va veni o zi magica in care te vei indragosti de mine. Da, sunt o lasa, nu am curaj sa recunosc ca TE PLAC foarte mult, aproape esti o obsesie pentru mine. Imi e teama ca vei rade si vei rade atat de tare incat voi ajunge sa te urasc mult si nu vreau sa te urasc deloc, vreau sa te iubesc daca ma vei lasa, daca vei vrea, daca ma vei placea si tu. Si o sa fiu ca o zana pentru tine, iar tu vei fi cavalerul meu mult asteptat si adorat. Si o sa alergam spre FERICIRE tinandu-ne de mana, o sa ne iubim in nestire, o sa ...

Albastrul din ochii tai il gasesc pe cer, caci culoarea cerului imi aminteste de tine.

"Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..."
Poem, Nichita Stanescu

Ea invinsa de o alta EA

Suna telefonul.

-E EA? Ai spus ca nu-i raspunzi, cel putin nu cat sunt eu langa tine...
-Alo! Ceau! Ce faci? ... Da? Pai de ce nu mi-ai zis ca-i ziua lu' maica-ta? De stiam, ii cumparam si eu niste flori..., murmura el cu glas bland.

Ea statea sub patura, pitita, ascultand in tacere toata conversatia, adulmecand fiecare cuvintel. Se intreba mereu ce fel de fata e EA. Da, sigur e o fata stearsa, care nu prea are multe de spus... Si totusi este cu el, e iubita lui, el o place chiar foarte mult pentru ca nu vrea sa renunte la ea sub nici un pretext. Oare o iubeste? Dar pe mine inca ma mai iubeste? Nu, nu cred, de fapt, m-a iubit vreodata? Ce mai caut in patul lui acum daca nu m-a iubit niciodata? Poate totusi simte ceva...

Gramada de intrebari nu-i dadea pace, era un haos in capul ei, nu gasea nici un raspuns coerent, un raspuns care sa o multumeasca, sa o amageasca... Nu mai auzea nimic din conversatia celui pe care il iubise candva si nici nu mai vroia sa auda, isi pusese mainile pe urechi, nu mai rezista sa fie acolo, prezenta, la convorbirea celor doi indragostiti, lacrimile ii curgeau tot mai repede, desi incerca sa se abtina, dar parca era peste puterile ei. S-a ridicat, si-a luat fusta si bluza repede, fiecare clipa petrecuta acolo o chinuia si mai tare, vroia sa plece de indata.

- Ce faci? Mai stai...
Ea nu scotea nici un cuvant...
- Nu vroiam sa fie asa...
- Imi pare rau ca nu te-ai purtat si cu parintii mei asa cum te porti cu parintii ei. Ce ti-au facut parintii mei? Te-au considerat copilul lor, ai avut aprecierea lor - spunea ea printre suspine.
- Pentru ca atunci cand ma uitam la ai tai, parca ii vedeam pe parintii mei...

A iesit fara sa se uite in urma, lacrimand intruna. Cum? Ii vede pe parintii lui in ai mei? Ai lui care sunt dependenti de alcool, care se cearta zi si noapte, care sunt datori vanduti sunt comparati cu ai mei? Nimeni, niciodata nu vorbise asa despre parintii ei, era cea mai mare ofensa pe care i-o adusese cineva la adresa celor dragi. Simtea cum durerea celor auzite ii strapungea inima, in minte ii rasunau cuvintele lui si abia mai putea sa respire de atatea suspine.

Gata! Acum stie ca nu mai are rost ceea ce spera. El este cu cealalta.