10 SENTIMENTE PUTERNICE pentru înlocuirea unui stereotip negativ (de Anthony Robbins)

1.      Cultivă-ți sentimentele de iubire și cordialitate.

2.  Cultivă-ți sentimentele de recunoștință și de gratitudine. Trăiește cu un sentiment de recunoștință!

3.      Cultivă-ți curiozitatea. Viața devine un studiu nesfârșit al bucuriei.

4.      Cultivă-ți exaltarea și pasiunea. Vorbește mai repede, stimulează-ți imaginația, creează-ți condiția fizică necesară pentru a-ți atinge scopul.

5.      Hotărârea reprezintă diferența între a fi lovit pur și simplu și a fi lovit astfel încât să fii obligat să reacționezi! Nu e de ajuns să te descurci, trebuie să ai voința de a acționa.

6.      Fii flexibil! O garanție a succesului este capacitatea de a-ți schimba stilul de abordare a unei situații.

7.      Fii mereu încrezător! Imaginează-ți clar chiar acum sentimentele pe care le meriți.

8.      Optimismul îți sporește respectul de sine, îți face viața mai plăcută și face ca și cei din jurul tău să se simtă mai bine. A fi optimist înseamnă că ești inteligent și realizezi că dacă ai o stare de bună dispoziție permanentă și o anticipație pozitivă poți face față oricărei situații.

9.      Sporirea propriei vitalități este imperios necesară. Sistemul nervos uman are nevoie de mișcare pentru a căpăta energie. Oxigenarea se face mai bine și condiția fizică optimă îți dă acea senzație de vitalitate de care ai nevoie pentru a transforma situațiile dificile în circumstanțe favorabile.

10. Altruismul este cel mai puternic sentiment. Secretul vieții este să știi să dăruiești.

Schimbari mici cu efecte mari

Iti propun sa iei o hotarare astazi, in asa fel incat sa-ti schimbi viata imediat, facandu-ti-o mai buna.

Apuca-te de ceea ce amani de mult... invata ceva nou... trateaza-i pe oameni cu mai mult respect si intelegere... suna pe cineva cu care n-ai mai vorbit de ani de zile. Trebuie sa stii ca orice hotarare are consecinte. Chiar si cand nu iei nici o hotarare, este tot un fel de a decide. 
Cu cat iei mai multe hotarari, cu atat vei reusi sa le indeplinesti mai bine. Musculatura se intareste pe masura ce este folosita, la fel se intampla si cu decizia ta - "face muschi", devine mai puternica. Chiar azi, ia doua hotarari pe care le amani de mult: una mai simpla si una ceva mai complexa. Actioneaza imediat pentru realizarea lor.

Cercetarile au aratat constant ca cei care reusesc in viata au tendinta de a lua hotarari rapide si de a ezita cand este vorba sa revina asupra unei idei bine gandite. In schimb, cei care esueaza, de obicei decid cu greu si se razgandesc cu usurinta. Cand ai luat o decizie judicioasa, nu o abandona!

Fiecare dintre noi este dotat cu resurse innascute care ne dau posibilitatea sa realizam tot ceea ce visam - si chiar mai mult decat atat. Stavilele pot fi inlaturate printr-o singura hotarare care ne poate aduce bucurie sau deznadejde, prosperitate sau saracie, companie ori singuratate, viata lunga sau moarte prematura. 

Acestea sunt cuvintele lui Anthony Robbins in "Pasi uriasi".

Alte carti scrise de autor le puteti gasi aici.

Tu ce hotarare importanta iei/ai luat?

Simbolul pierdut

Am citit de curând Simbolul pierdut de Dan Brown (autorul romanelor: Codul lui da Vinci, Îngeri și demoni, Fortăreața digitală, Conspirația), acesta fiind cadoul primit de la fratele meu de ziua mea de naștere, și în rândurile de mai jos vreau să vă dau câteva detalii despre această carte nemaipomenit de captivantă, bogată în informații de cultură generală și din alte domenii și care merită parcursă pagină cu pagină.
“A trăi în lume fără a deveni conștient de sensul ei este ca și când ai rătăci într-o mare bibliotecă fără a atinge nici o carte (Învățăturile secrete ale tuturor timpurilor).” Aceste rânduri ne sunt date să le citim când deschidem la prima pagină a romanului, cuvinte care ne îndeamnă să medităm asupra noastră ca oameni și ca tot universal.

Acțiunea se petrece în Washington și începe atunci când profesorul Robert Langdon este chemat de către bunul său prieten, Peter Solomon, să țină o prelegere în clădirea Capitoliului. Profesorul se supune dorinței lui Solomon și sosește în Capitoliu, dar după câteva minute se întâmplă ceva ieșit din comun și totodată înfricoșător: este găsită mâna secționată a lui Peter. Langdon nu are de ales decât să accepte cerințele celui care îl are pe Peter și să pornească în căutarea piramidei masonice care ascunde Misterele Antice, cu speranța ca viața acestuia să fie curmată. Peter Solomon este un important mason (ajuns la cel mai înalt grad al masoneriei, gradul 33, simbol înscris pe inelul acestuia) și un filantrop foarte cunoscut. În căutarea Misterelor Antice, profesorul dă de informații surprinzătoare din domenii ca astronomia, astrologia, fizica, istoria, istoria religiilor, religie, misticism, noetica și multe altele care îl fac să conștientizeze că lumea e plină de mistere de care habar nu avem și care fac ca romanul să pară din ce în ce mai captivant.

“– Spuneți -mi, domnule profesor, credeți că asemenea informații deosebite chiar există?
Langdon nu prea știa cum să răspundă. Misterele Antice constituiseră întotdeauna cel mai mare paradox al carierei lui academice. Fără excepție, toate tradițiile mistice ale lumii aveau în centru ideea că există o cunoaștere secretă, capabilă să confere omului puteri mistice, aproape divine: Tarotul și I-Ching-ul le îngăduiau oamenilor să prevadă viitorul; alchimia le dăruia nemurire grație miticei Pietre Filozofale; practicile Wicca le permiteau adepților avansați să facă farmece potente. Și lista putea continua.
Ca om de știință, Langdon nu putea nega existența istorică a acestor tradiții; numeroase documente, artefacte și opere de artă sugerau în mod limpede că anticii dețineau o serie de cunoștințe pe care le împărtășeau doar prin intermediul alegoriilor, miturilor și simbolurilor, astfel ca numai cei corespunzător inițiați să poată avea acces la puterea lor deosebită. [...] ” – Fragment din Simbolul pierdut 

Vreau altceva

Soarele s-a aratat si astazi mandru si stralucitor, dar pentru mime este inca o zi oarecare. Inca imi revin in minte franturi din conversatia noastra aprinsa de aseara, inca mai cred ca suntem atat de diferiti incat drumurile si dorintele noastre nu se intalnesc, inca mai sper ca vei deveni iubitul meu atent pe care mi l-am dorit intotdeauna, inca te mai vreau in ceasul noptii, printre razele de luna batand in fereastra. Dar nu, azi vreau altceva, vreau sa simt ca TRAIESC intens fiecare clipa, vreau sa-mi spui ca ma iubesti si ca ti-am lipsit toata ziua, vreau sa ma tii in brate strans si sa nu-mi dai drumul pana dimineata, vreau sa te uiti in ochii mei sa vezi cat de mult stralucesti in ei, vreau sa-mi atingi mana usor si sa simti in ea pulsul iubirii, vreau sa stii ca nu voi fi mereu acolo daca tu nu vei vrea.

3 ZILE PE MELEAGURI ROMANESTI

Am plecat spre judetul Neamt cu multa voie buna, pe drumuri insorite si inverzite. In prima zi in care ne-am cazat la o pensiune mai retrasa, dar foarte primitoare, am trecut pe la Manastirea Agapia si Manastirea Varatec. Desi era innorat afara, oamenii de aici pareau ca ignora razvratirea norilor si erau nerabdatori sa intre pe taramul manastirilor, ca si noi, de altfel. Aerul proaspat, asezarea caselor, animalele si pomii cu fructe din camp mi-au amintit de anii copilariei pe care i-am petrecut la tara, undeva in judetul Valcea. Am ramas placut impresionata de aspectul chiliilor cu usi si geamuri mici, cu multe flori pe prispa si foarte ingrijite. Am vazut si mormantul faimoasei poete, Veronica Micle, pe a carei piatra funerara se citesc urmatoarele versuri: “Si pulbere tarana din tine se alege/Caci asta e a lumii nestramutata lege./Nimicul te aduce, nimicul te reia/Nimic din tine-n urma nu va ramanea.” 

A doua zi am urcat la mareata Cetate Neamt unde am primit o adevarata lectie de istorie."Din Targul Neamtului prin mahalaua linistita a tutuienilor, iesim spre cetatuie... iesim sub dealul rapos... cateva case razlete stau pitite, infricosate ai zice, amenintate intr-una de primejdia bolovanilor uriasi care atarna pe coasta ... Si printre casutele acestea, printre creturile coastei salbatice si pustii, prin negrul padurii care acopera magura se zareste trista ramasita a Cetatii Neamtului" (Mihail Sadoveanu). Am dat de informatii de care habar nu aveam, dar am fost incantata sa le aflu. In interiorul monumentului, fiecare camera incearca sa redea intr-un mod cat mai real vremurile celor doi domnitori, Petru I Musat si Stefan cel Mare, desi pe mine m-au cam infiorat figurinele din unele incaperi. Totusi, daca esti in cetate, e imposibil sa nu simti ca parca apartii acelor timpuri si ca in orice clipa vei fi atacat de otomani (nu se stie niciodata :) ). De aici, se zareste orasul Targu Neamt, care adaposteste case memoriale ale unor scriitori faimosi.  

In urmatoarea zi am pornit cu mult avant spre Cheile Bicaz, dar mai intai am dat o raita pe la casa memoriala a lui Ion Creanga din Humulesti si a Veronicai Micle din Targu Neamt. (Ma pierd uitandu-ma la tine/Cuprinsa de un farmec sfant,/Si-n sufletul meu iar revine/Dorul ce-avui pe acest pamant. V.Micle - Portret). Urmatorul popas de tip vizita l-am facut la Manastirea Bistrita care ocupa un loc special in preferintele mele. La chei nu am mai ajuns pentru ca ne-am abatut de la drum, dar am trecut pe la Barajul Izvorul Muntelui si apoi am luat-o pe drumul paralel cu lacul. Zona m-a fascinat prin culoarea de verde combinata cu albastrul cerului (cine a vazut, stie despre ce vorbesc), prin asezarea caselor rasfirate pe dealuri si oglindirea razelor de soare in apa care parca se ascundea printre coline. Stiti prea bine ca frumusetea unui loc nu o poti reda in totalitate, in cuvinte, asa ca va invit sa faceti un mic tur pana acolo sa va convingeti de aceasta priveliste superba. Ochilor mei le-a placut ce le-am dat sa vada, dar sunt nesatui pentru ca sunt lacomi dupa locuri noi si peisaje multicolore. 

Si pentru ca tot ce-i frumos dureaza, in medie, 3 zile, asa s-a  intamplat si in cazul nostru. A treia zi ne-am pregatit de plecare si am facut un ultim tur pe la Manastirea Neamt, casa memoriala Mihail Sadoveanu, Manastirea Secu si Manastirea Sihastria.

Si totusi, as mai face un tur … VA URMA

”Cel care pleaca intr-o calatorie nu este niciodata acelasi cu cel care se intoarce.” proverb chinezesc

            

                           

                                 

Dragostea in vremea holerei

Zilele astea, furnizorul de internet la care suntem abonati a decis sa nu ne mai "dea" nici un MB, asa ca nu ne-am putut conecta. Timpul pe care il petreceam navigand pe internet l-am inlocuit cu lectura unei carti pe care v-o recomand sa o cititi, daca nu ati facut-o pana acum: Dragostea in vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez. Auzisem de aceasta carte de la o prietena, acum vreo 3 ani, dar cred ca nu am fost suficient de pornita in a citi romanul. Tin sa "multumesc" lui ILINK (sa nu va abonati la acest furnizor de internet niciodata) ca mi-a dat ocazia sa ma avant in aceasta poveste frumoasa.
Doi tineri, Florentino Ariza si Fermina Daza se indragostesc, dar viata le rezerva cu totul altceva. Iubirea lui Florentino Ariza pentru Fermina este atat de puternica incat rezista mai bine de jumatate de secol in ciuda faptului ca fiecare isi vede de viata lui. La varsta de 76 de ani, Florentino ii declara Ferminei: "... am asteptat prilejul acesta mai bine de o jumatate de veac, ca sa-ti pot jura din nou fidelitate eterna si iubire de-a pururi vie." Dar nu va spun mai mult, sper doar ca v-am starnit interesul pentru lectura romanului, merita citit daca sunteti un/o romantic/a incurabil/a.
Povestea a fost ecranizata in 2008 de catre scenaristul Ron Harwood, asa ca cei care nu au rabdare sa citeasca, pot viziona filmul cu acelasi nume, desi sunt anumite stari sau ganduri ale personajelor pe care nu le veti identifica in film.

Culoarea dragostei

Il vad in fiecare zi trecand pe langa mine, salutandu-ma cu vocea lui suava care exprima blandetea, ii vad ochii lui de un albastru senin, il zaresc peste tot, pe strada il vad in alti oameni... oare ce se intampla cu mine? Il caut peste tot, nu mai am rabdare sa vina ziua de maine sa-l vad din nou, il visez sarutandu-ma neincetat, ii simt atingerea calda si rasuflarea parfumata, suntem amandoi intr-un izvor cu fericire, suntem intr-o stare euforica.

Dar... el nu ma intreaba nimic, nici macar ce mai fac, pare ca e doar el cu gandurile lui, cu problemele si framantarile din totdeauna. Deja stiu ca nu ma vrei ca iubita, o simt in raceala ta, iar eu inca mai sper ca va veni o zi magica in care te vei indragosti de mine. Da, sunt o lasa, nu am curaj sa recunosc ca TE PLAC foarte mult, aproape esti o obsesie pentru mine. Imi e teama ca vei rade si vei rade atat de tare incat voi ajunge sa te urasc mult si nu vreau sa te urasc deloc, vreau sa te iubesc daca ma vei lasa, daca vei vrea, daca ma vei placea si tu. Si o sa fiu ca o zana pentru tine, iar tu vei fi cavalerul meu mult asteptat si adorat. Si o sa alergam spre FERICIRE tinandu-ne de mana, o sa ne iubim in nestire, o sa ...

Albastrul din ochii tai il gasesc pe cer, caci culoarea cerului imi aminteste de tine.

"Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..."
Poem, Nichita Stanescu

Ea invinsa de o alta EA

Suna telefonul.

-E EA? Ai spus ca nu-i raspunzi, cel putin nu cat sunt eu langa tine...
-Alo! Ceau! Ce faci? ... Da? Pai de ce nu mi-ai zis ca-i ziua lu' maica-ta? De stiam, ii cumparam si eu niste flori..., murmura el cu glas bland.

Ea statea sub patura, pitita, ascultand in tacere toata conversatia, adulmecand fiecare cuvintel. Se intreba mereu ce fel de fata e EA. Da, sigur e o fata stearsa, care nu prea are multe de spus... Si totusi este cu el, e iubita lui, el o place chiar foarte mult pentru ca nu vrea sa renunte la ea sub nici un pretext. Oare o iubeste? Dar pe mine inca ma mai iubeste? Nu, nu cred, de fapt, m-a iubit vreodata? Ce mai caut in patul lui acum daca nu m-a iubit niciodata? Poate totusi simte ceva...

Gramada de intrebari nu-i dadea pace, era un haos in capul ei, nu gasea nici un raspuns coerent, un raspuns care sa o multumeasca, sa o amageasca... Nu mai auzea nimic din conversatia celui pe care il iubise candva si nici nu mai vroia sa auda, isi pusese mainile pe urechi, nu mai rezista sa fie acolo, prezenta, la convorbirea celor doi indragostiti, lacrimile ii curgeau tot mai repede, desi incerca sa se abtina, dar parca era peste puterile ei. S-a ridicat, si-a luat fusta si bluza repede, fiecare clipa petrecuta acolo o chinuia si mai tare, vroia sa plece de indata.

- Ce faci? Mai stai...
Ea nu scotea nici un cuvant...
- Nu vroiam sa fie asa...
- Imi pare rau ca nu te-ai purtat si cu parintii mei asa cum te porti cu parintii ei. Ce ti-au facut parintii mei? Te-au considerat copilul lor, ai avut aprecierea lor - spunea ea printre suspine.
- Pentru ca atunci cand ma uitam la ai tai, parca ii vedeam pe parintii mei...

A iesit fara sa se uite in urma, lacrimand intruna. Cum? Ii vede pe parintii lui in ai mei? Ai lui care sunt dependenti de alcool, care se cearta zi si noapte, care sunt datori vanduti sunt comparati cu ai mei? Nimeni, niciodata nu vorbise asa despre parintii ei, era cea mai mare ofensa pe care i-o adusese cineva la adresa celor dragi. Simtea cum durerea celor auzite ii strapungea inima, in minte ii rasunau cuvintele lui si abia mai putea sa respire de atatea suspine.

Gata! Acum stie ca nu mai are rost ceea ce spera. El este cu cealalta.

HAIDETI SA INDRAZNIM

Vi s-a intamplat vreodata sa va intrebati care sunt realizarile voastre si sa constatati ca pana in acest moment nu ati realizat mare lucru? Mie mi se intampla foarte des, mai ales in ultima vreme am fost "bantuita" de acest gand. Ma apropii incet, incet de varsta de 30 de ani (deocamdata am 28) si as vrea sa las ceva in urma mea, ceva de care mostenitorii mei sa fie mandri. Da, sigur ca acel "ceva" nu l-am descoperit inca, sau poate e in mine si inca nu stiu de existenta lui.

Cred ca o mare parte din noi vrem sa iesim din anonimat, vrem sa fim cunoscuti de cati mai multi oameni care sa vorbeasca despre PUTEREA noastra de a ne diferentia de restul lumii. Tin sa-i felicit pe cei care au reusit sa faca asta, merita toate laudele, iar pentru cei care inca mai cauta, sfatul meu e sa CAUTATI in continuare si sa va dati batuti atunci cand ati gasit ce-ati urmarit.

Totul e posibil pe lumea asta, asa ca haideti sa incepem sa compunem, sa cream, sa ne imaginam si sa visam in fiecare zi la visele noastre ce urmeaza a se implini, sa ii facem fericiti pe cei din jurul nostru, dar si sa ne rasplatim pe noi insine.

HAIDETI SA INDRAZNIM sa ne facem viata cu mult mai frumoasa decat este acum!

Directionare 2% din impozit

Puteti directiona 2% din valoarea impozitului dvs. catre o organizatie neguvernamentala. Alegeti pe cat posibil organizatii pe care le cunoasteti sau de care ati mai auzit pentru a fi siguri ca banii sunt folositi cat mai eficient. Domeniul in care doriti sa activeze organizatia depinde numai de dvs.; ganditi-va insa ca acesti bani pot rezolva probleme din jurul dvs. care afecteaza comunitatea in care traiti.

Copiii, educatia, varstnicii, somerii, persoanele bolnave sau cu nevoi speciale, protectia mediului sau a animalelor, cultura, cercetarea sunt doar cateva din domeniile in care un procent din impozitul dvs. poate avea cu adevarat un impact.

Reflectii

Am descoperit prea tarziu Frumosul, mult prea tarziu pentru a mai intelege ca FRUMOSUL poate deveni, la un moment dat, un Frumos mult prea Frumos, unul apreciat si adorat. Era tarziu sa scriu despre Frumos, oamenii mi-au luat-o inainte, prin poezii nesfarsite de veacuri, prin romane pe care vrei sa le citesti, sa le citesti si iar sa le rasfoiesti, era tarziu sa cant despre Frumos, sunt cantari, poezii care ridica-n slavi pana si cel mai neinsemnat element al lumii. Tatal meu spunea ca nu-l intereseaza Frumosul, ca e frumos ce-ti place tie... mda, cuvinte atat de banale, gandite si zise de atatia si atatia oameni. Tatal meu isi taia ciorapii cand erau prea stramti, doar in partea de sus, ii purta asa prin bocanci ca nu-l vedea nimeni. Si ciorapii aceia, pentru el, erau comozi, ii punea mult mai des decat pe cei normali si noi. Deci, ce era Frumosul pentru tatal meu?

Nici nu stiam ce inseamna Binele pentru omenire in vremea copilariei, cand mie imi placea sa fac atat de mult rau copiilor de varsta mea! Locuia o fata in dreapta casei noastre, una ciufulita si vesnic nepieptanata, aveam o satisfactie nemaipomenita sa o trag de par aproape in fiecare zi. Lacrimile ei imi incantau inima, parca radea demonul din mine! Mama imi spunea mereu sa nu impart nimic cu ceilalti, sa tin numai pentru mine, sa fiu nemiloasa si sa nu mai vorbesc cu puii de tigan.

Cat de mult astept un moment sa-mi descopar o latura ascunsa din mine, sa o simt, sa o vad, sa o studiez, sa-mi dau seama daca este din mine sau e doar rodul imaginii pe care as vrea sa o am despre mine!

Epilat in stil clasic

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu sunt o persoană foarte pretenţioasă, mai ales când vine vorba de epilat şi nu fac referire la durerea pe care, noi, femeile, suntem nevoite să o suportăm, ci vorbesc de calitatea serviciului în sine. În ultimul timp am tot schimbat saloanele de cosmetică pentru că nu sunt mulţumită de rezultat. Epilatul a devenit, se pare, pentru cele care se ocupă cu acest procedeu, doar o modalitate de câştig şi... cam atât.
Astăzi, nemaiputând să aştept încă o zi cu bagajul lânos pe care l-am moştenit de la părinţi, am decis să merg la un alt salon pentru a-mi îndepărta reziduurile de pe picioare. Am intrat în camera specială epilării şi m-am aşezat pe scaunul lung, supraetajat. Doamna, la o vârstă de peste 50 de ani, care lucrează în domeniu de vreo 30 de ani (am aflat de la dumneaei), a început să-mi întindă ceara ca şi cum ar spoi pereţii. După două minute a intrat în cameră, poftită de doamna cosmeticiană, o altă femeie care, din câte am dedus, era responsabilă cu procurarea materialelor şi cosmeticelor. Nu mi-a plăcut că m-a văzut aşa, eu sunt o persoană pudică, nu accept ca, în afară de cosmeticiană, să mă vadă şi altcineva cu păr de 2 centimetri pe picioare. După ce şi-au încheiat socotelile, am rămas doar noi două. Ce metodă de epilat avea femeia! Aţi jumulit vreodată găinile? Cam aşa se proceda pe picioarele mele. Am deschis un dialog cu dânsa pentru că vroiam să aflu de cât timp este cosmeticiană şi din cauza faptului că-mi părea cam plictisită de ceea ce îmi făcea. Îmi tot stătea în gând să o întreb dacă a frământat vreodată cocă pentru cozonaci că prea apăsa banda pe piciorul meu.
Am avut proasta inspiraţie să îi spun că am lucrat pe vas de croazieră şi cât câştigam, o să vedeţi în rândurile următoare de ce spun că regret momentul. Gata! Am terminat, ce uşurare! Acum urma partea siropoasă: plata. 45 de lei. De ce atât? Întreb eu năucită, în condiţiile în care un epilat lung picioare costă 30 de lei. Păi ştiţi, v-am pus şi acolo, pe decolteu. Nu zău! Păi cine te-a pus doamnă să-mi pui pe DECOLTEU, dacă eu mi-am exprimat clar dorinţa că vreau doar pe picioare (era ecoul meu interior care urla să fie auzit)? Am murmurat un: Da? N-am mai pomenit aşa ceva! I-am dat un mulţumesc ironic şi am plecat ca vijelia, părându-mi rău că am ales acel salon unde calitatea ZERO, dar bani în plus ştim să cerem. N-am primit nici chitanţă. Să tot zici oamenilor străini unde ai muncit.
Doamnă, you made my day!