miercuri, 18 iulie 2012

Culoarea dragostei

Il vad in fiecare zi trecand pe langa mine, salutandu-ma cu vocea lui suava care exprima blandetea, ii vad ochii lui de un albastru senin, il zaresc peste tot, pe strada il vad in alti oameni... oare ce se intampla cu mine? Il caut peste tot, nu mai am rabdare sa vina ziua de maine sa-l vad din nou, il visez sarutandu-ma neincetat, ii simt atingerea calda si rasuflarea parfumata, suntem amandoi intr-un izvor cu fericire, suntem intr-o stare euforica.

Dar... el nu ma intreaba nimic, nici macar ce mai fac, pare ca e doar el cu gandurile lui, cu problemele si framantarile din totdeauna. Deja stiu ca nu ma vrei ca iubita, o simt in raceala ta, iar eu inca mai sper ca va veni o zi magica in care te vei indragosti de mine. Da, sunt o lasa, nu am curaj sa recunosc ca TE PLAC foarte mult, aproape esti o obsesie pentru mine. Imi e teama ca vei rade si vei rade atat de tare incat voi ajunge sa te urasc mult si nu vreau sa te urasc deloc, vreau sa te iubesc daca ma vei lasa, daca vei vrea, daca ma vei placea si tu. Si o sa fiu ca o zana pentru tine, iar tu vei fi cavalerul meu mult asteptat si adorat. Si o sa alergam spre FERICIRE tinandu-ne de mana, o sa ne iubim in nestire, o sa ...

Albastrul din ochii tai il gasesc pe cer, caci culoarea cerului imi aminteste de tine.

"Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..."
Poem, Nichita Stanescu



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu